Print

Unitatea Militară 02512/C Bucureşti, din Ministerul Apărării Naţionale, organizează concurs de ocupare a postului vacant de asistent stagiar din cadrul Laboratorului analiză, sinteză şi încercări explozivi şi mijloace exploziv-incendiare, în Secţia mascare şi mijloace exploziv-incendiare

Condiţiile generale pentru ocuparea postului sunt:

  1. deţinerea cetăţeniei române, a cetăţeniei altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi a domiciliului în România;
  2. cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;
  3. vârsta minimă reglementată de prevederile legale - minimum 15 ani;
  4. deţinerea unei stări de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza unei adeverinţe medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţi sanitare abilitate;
  5. persoana care doreşte să candideze trebuie să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statutului ori contra autorităţii de serviciu sau în legătură cu serviciul care împiedică înfăptuirea justiţiei de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

 

Condiţiile specifice pentru ocuparea postului sunt:

  1. absolvirea de studii medii tehnice cu diplomă de bacalaureat;
  2. absolvirea unui curs de perfecţionare în domeniul tehnic -  de electronică şi electrotehnică;
  3. nivelul de acces la informaţii clasificate este de secret de serviciu, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”; cunoştinţe nivel mediu de electronică şi electrotehnică;
  4. cunoştinţe de operare pe calculator Microsoft Office - nivel avansat.

 

Calendarul de desfăşurare a concursului:

Nr. crt. Activitatea Perioada/termenul

Contact

1 Depunerea dosarelor de concurs

07.06-20.06.2017, intervalul orar 08.00-15.30

Telefon: 021.332.11.99, int. 128
2 Selecţia dosarelor de concurs 21.06-22.06.2017 Membrii comisiei de concurs şi secretarul acesteia
3 Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs 23.06.2017  
4 Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs 26.06.2017, intervalul orar 08.00-15.30 Telefon: 021.332.11.99, int. 128
5 Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor  27.06.2017, până la ora 15.30  
6 Desfăşurarea primei probe de concurs, proba scrisă  28.06.2017, intervalul orar 10.00-15.30 Telefon: 021.332.11.99, int. 128
7  Corectarea şi afişarea rezultatelor probei scrise 29.06.2017, până la ora 15.30  
8 Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise  30.06.2017, până la ora 15.30 Telefon: 021.332.11.99, int. 128
9 Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise şi afişarea rezultatului contestaţiilor  03.07.2017, până la ora 15.30  
10 Susţinerea probei interviului  04.07.2017, începând cu ora 09.30 Telefon: 021.332.11.99, int. 128
11 Notarea interviului şi afişarea rezultatului la interviu  05.07.2017, până la ora 15.30  
12 Depunerea eventualelor contestaţii ale rezultatului interviului  06.07.2017, intervalul orar 08.00-15.30 Telefon: 021.332.11.99, int. 128
13 Soluţionarea contestaţiilor cu privire la rezultatul interviului şi afişarea rezultatului contestaţiilor 

07.07.2017, până la ora 15.30

 
14 Comunicarea rezultatelor finale ale concursului 10.07.2017  

 

Tematica şi bibliografia

Tematica

  1. Principii generale de sănătate şi securitate în muncă
  2. Norme generale de apărare împotriva incendiilor
  3. Caracteristici de funcţionare ale dispozitivelor electronice
  4. Acţionări şi automatizări electrice
  5. Măsurări electrice şi electronice
  6. Utilizarea componentelor şi circuitelor electronice
  7. Traductoare de presiune cu aplicabilitate în domeniul undelor de şoc
  8. Reguli generale de securitate pirotehnică
  9. Consemne de securitate pirotehnică
  10. Cauze posibile de explozie şi protecţia împotriva declanşării accidentale a exploziei substanţelor explozive

 

Bibliografia:

  1. Legea 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă
  2. H.G. 1425/2006 cu modificările şi completările ulterioare privind Normele de aplicare a Legii 319/2006
  3. Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
  4. Principii de evaluare a riscurilor şi consemne generale de securitate pirotehnică”, lt. col. conf. univ. dr. ing. Doru-Adrian GOGA, mr. ing. Radu DUMITRESCU, Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2007, ISBN 978-973-8936-80-5
  5. Dispozitive electronice şi electronică analogică, Bucur, C., Editura Universităţii Petrol şi Gaze, 2008.
  6. Măsurarea componentelor electronice - Metode, circuite aparate, Mălăiuş, I., Editura tehnică, Bucureşti, 1999
  7. Introducere în electronică, Sabin, I., Munteanu, R., Editura de Vest, Timişoara, 1994.
  8. Sisteme de achiziţie date pentru calculatoarele personale, Ciascai, I., Ed. Albastrp, Cluj-Napoca, 1998.
  9. Dispozitive şi circuite electronice, Dascălu, D., s.a., Editura didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1982.

 

NOTE:

Înscrierea la concurs se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, la sediul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie.           

Toate activităţile se desfăşoară la sediul U.M. 02512/C Bucureşti, şos. Olteniţei, nr. 225, sector 4, Bucureşti; persoană de contact: p.c.c. Dinu Janina, telefon 021.332.11.99, int. 128.

Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz.