Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) este înfiinţată prin Ordinul ministrului apărării nr. M1 din 07.01.1998, funcţionând în subordinea Departamentului pentru Armamente.

ACTTM  asigură competenţa ştiinţifică şi tehnologică a Departamentului pentru Armamente, desfăşurând o gamă complexă de activităţi specifice, cu caracter unic, solicitate de beneficiari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, între care, cu prioritate, sunt abordate spre rezolvare solicitările Statului Major General (SMG) şi cele ale Categoriilor de Forţe ale Armatei (CFA).  

Conducerea ACTTM pune în practică principiile de control managerial din Ministerul Apărării Naţionale, pentru achiziţia sau conceperea şi dezvoltarea unor echipamente moderne, bazate pe tehnici şi tehnologii care  să corespundă cerinţelor de operaţionalizare şi de interoperabilitate ale structurilor de forţe din Armata României şi să contribuie la îndeplinirea misiunilor de luptă ale Forţelor Armate.

La nivel european şi pe continentul american există numeroase organizaţii naţionale, similare ACTTM, cu rol de consultanţă şi expertiză pentru ministerele apărării din ţările respective:

-          Defence Science and Technology Laboratory (DSTL), din Marea Britanie,

-          Norwegian Defence Research Establishment (FFI), din Norvegia,

-          Defence Research Nederland (TNO), din Olanda,

-          Etablissement Technique Central de l’Armament, Franţa,

-          Defence Research and Development (DRDC), Canada,

-          Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), din SUA, cu numeroase laboratoare şi secţii subordonate:

o    Air Force Research Laboratory,

o    Air Force Office Scientific Research,

o    Army Materiel Command,

o    Army Research Laboratory Technology Transfer Ofiice,

o    Office of Naval Research,

o    Naval Research Laboratory,

o    Federal Laboratories and Agencies,

- Swedish Defense Research Agency (FOI), Suedia.

În cadrul alianţei nord atlantice funcţionează organizaţii similare ACTTM, între care Agenţia de Comandă, Consultanţă şi Control (NC3A) şi Organizaţia de Cercetare şi Tehnologii a NATO (RTO), iar în cadrul UE funcţionează Agenţia Europeană de Apărare (EDA). Aceste organizaţii formează cadrul internaţional comun, în care se identifică soluţii la provocările la adresa securităţii statelor membre şi se rezolvă aspecte concrete privind interoperabilitatea sistemelor şi echipamentelor militare.

ACTTM face parte din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, având în subordine structuri acreditate sau certificate pentru activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică sau de testare şi evaluare, recunoscute pe plan naţional sau internaţional.

   

Posturi vacante  

   

Noutăţi  

I

RSS - Ştiri şi informaţii

  • Întrevederea şefului Statului Major General cu DCOM OPS RAF

    Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, a avut o întrevedere miercuri, 28 iunie, cu generalul-locotenent (av.) Stuart Atha, locţiitorul pentru operaţii al comandantului comandamentului Forţelor Aeriene Regale ale Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (DCOM OPS RAF), aflat în vizită de lucru în România.

  • Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO

    Secretarul de stat și șef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, Nicolae Nasta, va participa joi, 29 iunie, la Cartierul General NATO de la Bruxelles, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

  • Reuniune interministerială la M.Ap.N.

    Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Mircea Duşa, a coordonat reuniunea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului de acces privind activitatea forţelor Statelor Unite ale Americii staţionate pe teritoriul României, desfășurată miercuri, 28 iunie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale.

  • Ediţia 2017 a cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, la final

    În prezența secretarului de stat Mircea Dușa, la sediul Brigăzii 6 Operaţii Speciale "Mihai Viteazul" din Târgu Mureș s-a desfășurat ceremonia de închidere a celei de a 14-a ediții a cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict.

  • Evenimente media asociate Saber Guardian 2017

    Exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 (SG17), condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), se va desfășura, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României și Ungariei.

   
© 2001-2017 ACTTM - Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare. Toate drepturile rezervate.