A XXXIX–a SESIUNE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE cu tema „Rolul şi implicarea cercetării ştiinţifice în dezvoltarea şi implementarea operaţională a echipamentelor şi sistemelor pentru securitate şi apărare”
29 - 30 noiembrie 2010, Bucureşti
Informaţii generale:
- Lucrările vor fi susţinute (prezentate) în limba română;
- Lucrările pot fi prezentate oral sau poster;
- Lucrările propuse trebuie să fie originale şi nepublicate anterior;
- Sponsorii pot expune aparatură şi echipamente din domeniile care vor fi abordate în cadrul sesiunii.
Condiţii de participare
Taxa de participare: 50 lei pentru fiecare lucrare. În taxă sunt incluse mapa cu programul sesiunii, ecusonul de participant, accesul la bufetul organizat în timpul pauzelor, CD-ul cu lucrările activităţii. CD-ul cu lucrările sesiunii se va transmite prin poştă.
O persoană poate participa cu maximum două lucrări.
Termene
30.08.2010 Transmiterea rezumatului lucrării (150-200 cuvinte), în limba română şi a talonului de participare completat, prin fax, e-mail sau poştă.
20.09.2010 Confirmarea acceptării lucrării şi transmiterea instrucţiunilor de redactare.
29.10.2010 Transmiterea lucrării, forma finală, în limba română.
SECŢIUNILE SESIUNII:
- Comunicaţii, sisteme electronice şi informatică;
- Armament, muniţii, CBRN, geniu şi topogeodezie;
- Sisteme integrate pentru categoriile de forţe armate;
- Securitate şi apărare prin cercetare şi tehnologie - masă rotundă sub egida AFCEA (Asociaţia de Electronică, Comunicaţii şi Sisteme Informaţionale pentru Forţele Armate - Chapter Bucureşti).
CORESPONDENŢĂ ŞI RELAŢII:
AGENŢIA DE CERCETARE PENTRU TEHNICĂ ŞI TEHNOLOGII MILITARE
Str. Aeroportului nr. 16, CP19 OP BRAGADIRU, judeţ Ilfov cod 077025
Secretariatul sesiunii tel: +40-21-423.30.58
Fax: +40-21-423.10.30
Web: http://www.acttm.ro
E-mail:
vcristea@acttm.ro;
ltatomir@acttm.ro;