55 de ani de la înființarea Centrului de Cercetare și Inovare pentru Forțele Navale

În această zi de sărbătoare în care Centrul de Cercetare și Inovare pentru Forțele Navale împlinește 55 de ani de la înfiinţare, avem prilejul de a transmite felicitări din partea conducerii și a colegilor Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, vouă,  profesioniştilor care vă desfăşuraţi activitatea cu seriozitate, pasiune şi devotament.

Modernizarea forțelor navale reprezintă principala  preocupare a Centrului de Cercetare și Inovare pentru Forțele Navale, contribuind astfel la transformarea Armatei României într-o instituție modernă, puternică, credibilă și capabilă să-și îndeplinească misiunile în plan național și în cadrul alianței NATO.

Le adresăm mulțumiri tuturor colegilor din cadrul centrului pentru modul exemplar în care ne reprezintă în misiunile interne și internaționale, manifestând loialitate și respect față de patrie, oriunde s-ar afla, promovând prestigiul României în lume.

Dorim să remarcăm rezultatele deosebite din cadrul proiectelor de cercetare finanțate prin Planul Sectorial de Cercetare Dezvoltare al MapN,  Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, precum și prin programele europene de cercetare dezvoltare destinate apărării  – European Defense Industrial Development Program. Participarea la inițiativele Organizației pentru Știință și Tehnologii a NATO (NATO STO), ale Agenției Europene de Apărare (EDA) și ale Comisiei Europene care a lansat recent Fondul European de Apărare (European Defence Fund) confirmă  preocuparea continuă pentru dezvoltarea cercetării științifice în domeniul militar.

Dragi colegi, vă apreciem în mod deosebit pentru calitățile personale, competențele specifice în domeniul naval, precum și pentru puterea de muncă, consecvența și dăruirea dumneavoastră.

Avem convingerea că veţi continua tradiţia de 55 de ani de excelenţă în domeniul cercetării navale și vă felicităm totodată, pentru dăruirea, spiritul de sacrificiu şi profesionalismul cu care vă îndepliniţi misiunile şi vă urez un călduros ,

 

Bun cart înainte!

La mulți ani!