A N U N Ţ cu rezultatul probei scrise la concursul pentru încadrarea postului vacant de execuție de personal civil contractual de tehnician debutant în cadrul Laboratorului sisteme pirotehnice și contramăsuri / Secția sisteme energetice la Unitatea Militară 02512 C București

 

Nr. crt. Codul

candidatului

Punctaj  la proba scrisă Mențiunea admis/respins
1. 02512C-01 43 Respins
2. 02512C-02 95 Admis
3. 02512C-04 53 Admis
4. 02512C-05 28 Respins

Candidatul declarat „admis” în urma susținerii probei scrise va susține interviul în data de  25.06.2024, începând cu ora 09.00. Prezentarea la sediul unităţii se va face cu 30 minute înainte de desfăşurarea interviului. Accesul în sală se va face pe baza cărţii de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate. Candidatul  care nu este prezent la efectuarea apelului nominal ori care nu face dovada identităţii prin prezentarea cărţii de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate, se consideră absent, respectiv respins.

Candidatul nemulţumit de rezultatul probei scrise poate formula contestaţie până la data de 21.06.2024, ora 12.00, conform art. 53 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Eventualele contestaţii se depun la sediul U.M. 02512 C, la secretarul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, tel: 021/332.11.99 int. 128.