Anunț angajări U.M. 02512 Z Craiova

       U.M. 02512 Z Craiova, din Ministerul Apărării Naţionale, cu sediul în str. Aviatorilor nr. 10, Ghercești, județul Dolj, organizează examen de promovare în treaptă profesională, a personalului civil contractual, în posturi de execuţie, prevăzute cu studii superioare, astfel:

  • economist gr.I în Microstructura financiar-contabil;
  • referent de specialitate gr.II în Biroul stat major și logistică la Secția stat major;
  • inginer gr. I în Atelierul asigurare zbor și sprijin logistic la Secția pregătire aeronave și asigurare zbor .

       La examenul de promovare în treaptă profesională participă: personalul civil contractual, cu studii superioare, de execuţie, din U.M. 02512 Z Craiova, încadrat  cu vechime de 3 ani, pentru care șeful U.M. 02512 Z Craiova a aprobat referatele de evaluare, întocmit de către şefii ierarhici ai acestora, în vederea participării la examen.

Dosarul de înscriere la examen va conţine:

  1. cererea de înscriere;
  2. adeverinţa eliberată de angajator din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;
  3. copii ale rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate, certificate pentru conformitate.

Dosarele de înscriere la examen se depun în perioada 04-10.04.2025, între orele 08.00 – 16.00, la sediul U.M. 02512 Z Craiova, din str. Aviatorilor nr. 10, comuna Ghercești, județul Dolj, la secretarii comisiilor de examen şi al comisiilor de soluţionare a contestaţiilor,  interior 5152/110;

 CALENDARUL  DESFĂŞURĂRII EXAMENULUI:

– cererea de participare la examenul de promovare se depune la sediul U.M. 02512 Z Craiova, strada Aviatorilor nr. 10, localitatea Ghercești, judeţul Dolj, persoană de contact Cpt. Bivolan Floriana, nr. de telefon 0251/435292 int. 109/110.

– data limită până la care se poate depune cererea de participare la examenul de promovare: 10.04.2025 ora 16.00;

– afișarea rezultatelor la selecția dosarelor: 15.04.2025 ora 16.00

– depunerea contestațiilor la selecţia dosarelor:  16.04.2025, ora 16.00;

– soluționarea și afișarea rezultatelor contestațiilor la selecţia dosarelor:  17.04.2025, ora 16.00;

– desfășurarea examenului de promovare- probă scrisă: 22.04.2025, între orele ora 10.00-13.00;

– afişarea/comunicarea rezultatului examenului de promovare (proba scrisă): 23.04.2025 ora 12.00;

– termen de depunere a contestaţiei  cu privire la rezultatul examenului de promovare: până pe 24.04.2025 ora 12.00;

– soluționarea și afișarea rezultatelor contestațiilor cu privire la rezultatul examenului de promovare: 25.04.2025 ora 12.00;

– afişarea rezultatului final al examenului de  promovare: 25.04.2025 ora 16.00;

– promovarea salariatului în noua treaptă profesională: 01.05.2025.

 

TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA PENTRU ECONOMIST GR.I

ÎN MICROSTRUCTURA FINANCIAR-CONTABIL:

 

Tematica:

  1. Salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  2. Contabilitatea institutiilor publice-evidența catitativ valorică;
  3. Executarea controlului financiar preventiv propriu;
  4. Angajarea, lichidarea, ordonantarea și plata cheltuielilor institutiilor publice, precum și organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale;

Bibliografia :

  1. Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  2. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Ordin nr. M 256 din 21 noiembrie 2024 pentru aprobarea Normelor specifice privind organizarea și conducerea contabilității în Ministerul Apărării Naționale;
  5. Ordinul   nr. M 25 din 25 februarie 2012 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind funcţiile de gestionar, constituirea de garanţii, răspunderea gestionarilor, predarea-primirea gestiunilor şi gestionarea bunurilor în Ministerul Apărării Naţionale;
  6. Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea contabilitatii institutiilor publice, planul de conturi ale institutiilor publice cu instructiunile de aplicare a acestora;
  7. Ordinul ministrului finantelor publice 1.792/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice precum si organizarea, evident  si raportarea angajamentelor bugetare si legale, cu modificarile si completarile ulterioare;
  8. Ordinul  nr. 2.634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar-contabile;
  9. Ordonanţa nr. 57/2002 din 16 august 2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică;
  10. Ordinul   nr. 2.861 din  9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi   efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  11. MS 150 din 18.12.2012 pentru aprobarea „Fi.-12. Norme privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii in Ministerul Apararii Nationale”;
  12. Legea   nr. 15 din 24 martie 1994 republicată, privind amortizarea capitalului imobilizat în  active corporale şi necorporale
  13. Ordonanţa nr. 81 din 28 august 2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice;
  14. Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  15. O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv propriu republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  16. Ordin nr. M.120/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice specifice privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale;
  17. Hotărârea nr. 134 din 16 februarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi de stimulare a inovării, finanţate de la bugetul de stat.

 

 

TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA PENTRU REFERENT DE SPECIALITATE GR.II

ÎN BIROUL STAT MAJOR ȘI LOGISTICĂ LA SECȚIA STAT MAJOR:

 

Tematica:

  1. Asigurarea drepturilor de echipament și materiale de resorul echipamentului, în timp de pace, a personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională;
  2. Reguli privind scoaterea din funcțiune și casarea activelor fixe, precum și declasarea și casarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe și valorificarea acestora în Ap.N;
  3. Organizarea, conducerea și realizarea evidenţei cantitativ-valorice a bunurilor aflate în administrarea Ap.N;
  4. Regului privind managementul proprietății imobiliare și realizarea obiectivelor de investiții în M.Ap.N.

Bibliografia :

1. O.G. nr. 51/1994 privind drepturile de echipament și materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cu modificîrile ți completările ulterioare;
2. M.S. 190/26.10.2018 L-4/14 Regulamentul de aplicare a normelor de echipare şi asigurare cu echipament şi materiale de resortul echipamentului ptr.personalul M.Ap.N în timp de pace;
3. Ordin nr. M 92 din 16 septembrie 2013 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind scoaterea din funcțiune și casarea activelor fixe, precum si declasarea și casarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe în M.Ap.N;
4. Ordinul M 197/30.10.2020 pentru aprobarea instrucţiunilor de aplicare a Regulamentului privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale;
5. Ordinul nr. M 256 din 21 noiembrie 2024 pentru aprobarea Normelor specifice privind organizarea și conducerea contabilității în Ministerul Apărării Naționale;
6. Ordinul M.151/2017 – Ordin pentru aprobarea lnstrucțiunilor privind realizarea obiectivelor de investiții, recepția construcțiilor și stabilirea valorii finale a lucrărilor de construcții, cuprinse în programul de investiții al Ministerului Apărării Naționale;
7. Precizare nr. A 7495 din 23 iunie 2016 Precizările tehnice ale şefului Direcţiei domenii şi infrastructuri nr. A 7495/2016 pentru aplicarea prevederilor Regulamentului proprietăţii imobiliare în Ministerul Apărării Naţionale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 91/2008;
8. Ordinul M 25/25.02.2012 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind funcțiile de gestionar, constituirea de garanții, răspunderea gestionarilor, predarea primirea gestiunilor și gestionarea bunurilor în M.Ap.N., cu modificările și completările ulterioare.

 

TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA PENTRU  INGINER GR. I

ÎN ATELIERUL ASIGURARE ZBOR ȘI SPRIJIN LOGISTIC  LA SECȚIA PREGĂTIRE AERONAVE ȘI ASIGURARE ZBOR

Tematica:
1. Responsabilităţile personalului tehnic-ingineresc de aviaţie pe timpul desfăşurării activităţii de zbor;
2. Pregătirea tehnică a personalului tehnic-ingineresc de aviaţie. Admiterea la exploatare;
3. Reguli generale de mentenanță a echipamentelor de aviație;
4. Predarea-primirea aeronavelor între unităţi, introducerea în serviciu la unităţi şi detaşarea acestora;
5. Reguli de mentenanţă a instalaţiilor electrice speciale de la bord;
6. Asistenţa tehnică a aeronavelor;
7. Pregătirea şi atestarea personalului aeronautic;
8. Clasificarea şi specializarea personalului aeronautic;
9. Sistemul de oxigen al avionului IAR 99 Șoim;
10. Sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor al avionului IAR 99 Șoim;
11. Sistemul de alimentare cu energie de curent continuu și curent alternativ al avionului IAR 99 Șoim;
12. Sistemul de oxigen al avionului IAR 99 Șoim;
13. Caracteristici tehnico-tactice ale avionului IAR 99 Șoim;
14. Controlul motorului Viper 632-41M

Bibliografia :
1. L11/2-Instrucțiuni privind mentenanța echipamentelor de aviație;
2. L35/1990-Statutul personalului aeronautic;
3. Manual întreținere aeronavă IAR 99 Șoim;
4. Manual întreținere motor Viper 632-41M;
5. Ghidul de planificare a întreținerii IAR 99 Șoim.

       NOTE:

  1. Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
  2. Eventualele contestaţii se pot depune după selecţia dosarelor de examen şi după susţinerea examenului la secretarii comisiilor de concurs şi ai comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, interior 109/110, la sediul U.M. 02512 Z Craiova, din str. Aviatorilor nr. 10, comuna Ghercesti, județul Dolj;
  3. Anunţul privind organizarea examenului de promovare, rezultatele obţinute la selecţia dosarelor de înscriere la examen, precum şi rezultatele obţinute în urma contestaţiilor depuse la selecția dosarelor, se afişează, după finalizarea fiecărei etape, la sediul U.M. 02512 Z Craiova (punctul de control acces), din str. Aviatorilor nr. 10, comuna Ghercesti, județul Dolj, şi pe pagina de INTERNET a eșalonului superior, la adresa: https://www.acttm.ro;
  4. Prezentul anunţ privind organizarea examenului se afişează la sediul U.M. 02512 Z Craiova (punctul de control acces), din str. Aviatorilor nr. 10, comuna Ghercesti, județul Dolj, şi pe pagina de INTERNET a U.M.02512 București, la adresa: https://www.acttm.ro, începând cu data de 04.04.2025 până la finalizarea examenului, respectiv până la data de 25.04.2025, ora 16:00.
Sari la conținut