Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare din Ministerul Apărării Naţionale, organizează concurs în conformitate cu H.G. 1.336/28.10.2022, pentru ocuparea unui post de personal civil contractual de execuţie din Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, astfel:
1. Postul pentru care se organizează concurs:
Referent IA în structura Documentații tehnice din Centrul de documentare și arhivă tehnică (1 post pe durată nedeterminată, normă întreagă, timpul de lucru: 8 ore/5 zile pe săptămână)
- Documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs:
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut pe site-ul www.actttm.ro;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atesta nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări, precum si copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
e) copia carnetului de munca, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (Modelul orientativ al adeverinței este prevăzut în anexa nr.3 la H.G. 1.336/28.10.2022);
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale, cu obligația de a completa dosarul de concurs cu cazierul judiciar, anterior datei de susținere a probei scrise;
g) adeverința medicala care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului (adeverința conține, în clar, numărul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății);
h) curriculum vitae, model comun european;
i) Declarație privind acordul pentru verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate, conform modelului prevăzut pe site-ul www.actttm.ro;
j) Declarație privind obligația de a completa dosarul profesional cu fișa de aptitudine eliberată de medicul de medicina muncii din cadrul MApN, conform modelului prevăzut pe site-ul www.actttm.ro;
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, după caz, se prezintă însoțite de documentele originale, în vederea certificării cu mențiunea conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
- Condițiile generale prevăzute la art. 15 din HG 1.336/2022, condițiile specifice prevăzute în fișa de post, precum şi cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare:
3.1. Condițiile generale pentru ocuparea postului sunt:
a) are cetățenia română și domiciliu în România;
b) cunoaște limba română, scris si vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnata definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidata la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea;
g) nu executa o pedeapsă complementara prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau fata de aceasta nu s-a luat măsura de siguranța a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
3.2 Condițiile specifice prevăzute în fișa de post:
- studii liceale cu diplomă de bacalaureat;
- curs în domeniul arhivistic;
- vechime în muncă – 6 ani și 6 luni;
- cunoștințe de operare pe calculator – Microsoft Office – nivel mediu;
- capacitate de analiză și sinteză;
- apt psihologic – declarat de laboratorul psihologic din MApN;
- apt medical în conformitate cu Fişa de aptitudine (medicina muncii) – eliberată de cabinetul medical de medicină a muncii din rețeaua sanitară a MApN.
- nivelul de acces la informații clasificate este cel specificat în fișa postului. În acest sens este necesar acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate, în cazul în care acesta este declarat „admis”;
- încadrarea pe post a persoanei declarate „admis” se va face în condițiile declarării apt psihologic și medical, precum și obținerii autorizației de acces la informații clasificate/certificatului de securitate, conform legislației în vigoare.
3.3. Cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare:
Contractul individual de munca se încheie între persoana care îndeplinește condițiile pentru a fi angajată pe o funcție contractuală și autoritatea sau instituția publică, prin reprezentantul său legal, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea următoarelor cerințe specifice:
a) persoana cetățenia română și domiciliu în România;
b) persoana sa cunoască limba română, scris și vorbit;
c) persoana sa aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) persoana sa îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;
e) persoana sa îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiența necesare ocupării postului, după caz;
f) persoana sa nu fi fost condamnata definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea;
g) persoana nu execută o pedeapsa complementara prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranța a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) contractul sa nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurența.
- Bibliografia de concurs:
- Legea nr. 16/02.04.1996 – republicată, privind Legea arhivelor naţionale;
- Ordonanţa Guvernului nr. 27/30.01.2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România;
- Legea nr. 319/14.07.2006 a securității şi sănătății în muncă;
- Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată.
- Tematica de concurs:
- Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 – Legea arhivelor naţionale;
a) CAP. I – Dispoziţii generale;
b) CAP. III – Obligaţiile creatorilor şi deţinătorilor de documente;
c) CAP. IV – Folosirea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României;
d) CAP. V – Personalul arhivelor;
e) CAP.VI – Răspunderi şi sancţiuni.
- Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
- Hotărârea nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
a) 2 – Clasificarea și declasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecție specifice claselor și nivelurilor de secretizare;
b) CAP.3 – Reguli generale privind evidența, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea și distrugerea informațiilor clasificate;
c) CAP.4 – Protecția informațiilor secrete de stat;
d) CAP.5 – Condițiile de fotografiere, filmare, cartografiere și executare a unor lucrări de arte plastice în obiective sau locuri care prezintă importanță deosebită pentru protecția informațiilor secrete de stat;
e) CAP.6 – Exercitarea controlului asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate;
f) CAP.7 – Securitatea industrială;
g) CAP.8 – Protecția surselor generatoare de informații- INFOSEC;
h) CAP.9 – Contravenții și sancțiuni la normele privind protecția informațiilor clasificate.
- CAP. III – SECȚIUNEA a 7-a Instruirea lucrătorilor, CAP.IV – Obligațiile lucrătorilor din Legea nr. 319/ 14.07.2006, privind securitatea şi sănătatea în muncă;
- CAP. II – SECȚIUNEA a 6-a – Obligaţiile administratorului, conducătorului instituției, utilizatorului și salariatului din Legea nr. 307/ 2006, privind apărarea împotriva incendiilor.
- Calendarul de desfășurare a concursului:
B. Calendarul activităţilor specifice necesare ocupării prin concurs sau examen a postului de referent IA în structura Documentații tehnice din Centrul de documentare și arhivă tehnică al Agenției de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare.
Nr.
crt. |
ETAPIZAREA ACTIVITĂȚII | DATA/ORA | CONTACT |
1. | Depunerea dosarelor de concurs | 26.04-10.05.2023,
ora 15.00 |
Telefon secretar 021/4233058 int. 154/144 |
2. | Selecţia dosarelor de concurs | 11.05.2023, ora 15.00 | |
3. | Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs | 12.05.2023, ora 15.00 | |
4. | Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs. | 15.05.2023, ora 15.00 | Telefon secretar 021/4233058 int. 154/144 |
5. | Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor. | 16.05.2023,
până la ora 15.00 |
|
6. | Desfăşurarea probei scrise | 18.05.2023, intervalul orar
10.00-13.00 |
|
7. | Corectarea și afișarea rezultatelor probei scrise | 19.05.2023,
până la ora 13.00 |
|
8. | Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise | 19.05.2023, ora 13.00- 22.05.2023, ora 13.00, în timpul orelor de program al unității | Telefon secretar 021/4233058 int. 154/144 |
9. | Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise și comunicarea rezultatului contestațiilor. | 22.05.2023,
până la ora 15.00 |
|
10. | Susținerea interviului | 23.05.2023,
începând cu ora 10.00 |
|
11. | Notarea interviului și afișarea rezultatului la interviu. | 24.05.2023,
până la ora 15.00 |
|
12. | Depunerea eventualelor contestaţii ale rezultatului interviului. | 25.05.2023, ora 15.00 | Telefon secretar 021/4233058 int. 154/144 |
13. | Soluţionarea contestaţiilor cu privire la rezultatul interviului şi comunicarea rezultatului soluţionării acestora. | 26.05.2023,
până la ora 15.00 |
|
14. | Comunicarea rezultatelor finale ale concursului. | 29.05.2023,
până la orele 15.00 |
|
15. | Inițierea demersurilor privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate, corespunzător fișei postului, pentru candidatul declarat „Admis”. | 07.06.2023, ora 10.00 | |
16. | Efectuarea controlului psihologic şi medical | Începând cu data de 08.06.2023 | |
17. |
Prezentarea la post.
|
În termen de max.15 zile calendaristice de la data afişării rezultatelor finale ale concursului. |
– dosarele de concurs se depun la sediul ACTTM, strada Aeroportului nr. 16, localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, persoană de contact p.c.c. Dascălu Roxana nr. de telefon 021/4233058 int. 154/144;
– informații suplimentare se pot obţine la sediul ACTTM, strada Aeroportului nr. 16, localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, la adresa de e-mail acttm.acttm.ro sau la nr. de telefon 021/4233058 int. 154/144, persoană de contact: p.c.c. Dascălu Roxana.
– prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
– pentru angajare, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii- republicată, cu modificările şi completările ulterioare, candidatul declarat admis la concurs are obligația să completeze dosarul profesional, până la data semnării contractului individual de muncă, cu fişa de aptitudine privind concluzia examenului medical la angajare, emisă de medicul specialist de medicina muncii potrivit art. 13-17 din Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, cu modificările şi completările ulterioare, care să ateste faptul că este apt pentru a presta munca specifică postului. Nerespectarea acestei clauze atrage nulitatea contractului individual de muncă. În acest sens, candidații vor lua la cunoștință pe bază de semnătură despre aspectul mai sus menționat.
– avizarea personalului privind accesul la informații clasificate de nivelul corespunzător Fișei postului se face în conformitate cu prevederile art. 161-165 și art. 167-169 din Hotărârea nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. În cazul în care, candidatul declarat „ADMIS” în urma desfășurării concursului de încadrare a postului vacant de execuție de personal civil contractual de referent IA în structura Documentații tehnice din Centrul de documentare și arhivă tehnică, în urma verificărilor executate de structurile abilitate, primește aviz negativ, acest lucru atrage nulitatea contractului individual de muncă. În acest sens, candidații vor lua la cunoștința pe bază de semnătură despre aspectul mai sus-menționat.
– toate activitățile se vor desfășura la sediul Agenției de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare, cu sediul în strada Aeroportului nr. 16, localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, nr. de telefon 021/4233058 int. 154/144.